Cursul “Elemente de Arhitectura” online

Sunt Arhitect Radu Turcanu si predau de mai multi ani disciplina intitulata “Elemente de Arhitectura” la Universitatea de Constructii din Bucuresti (UTCB). Cursul meu este unul vizual si obisnuiesc sa le dau studentilor mei intreg materialul bazat pe slideshow-uri folosit la cursuri.

Pe langa acestea exista bineinteles, un manual tiparit, bine scris, al doamnei profesoare Anca Tomasevski.

Dar, fiind acum in era digitala, m-am gandit ca studentii mei vor aprecia mai mult un nou curs, online, care poate fi citit de pe tableta, smartphone sau de pe laptop.

M-am documentat un pic si am decis sa creez un site cu ajutorul wordpress, intrucat este gratuit, cu anumite limitari.

Voi incerca in lunile urmatoare sa translatez slideshow-urile si comentariile de curs in acest mediu nou de prezentare si va voi tine la curent cu progresul micului meu proiect didactic.

One comment

Leave a comment